vineri, 21 iulie 2017

Cum am ajuns aici

Tot văd postări pe facebook de la oameni scandalizaţi că văd cum toţi corupţii iau pedepse simbolice sau cu suspendare, cum speculează toate legile proaste să stea cât mai puţin la pârnaie şi cum judecătorii "mimează lupta anticorupţie şi îşi bat joc de noi." Vestea proastă e că bătaia de joc nu a început acum sau recent, ea a început de foarte mult timp, dar nu judecătorii  îşi bat joc. Ei doar aplică legile alea proaste de care vorbeam mai sus. Dar hei, judecătorii au făcut legile alea? Nu. Politicienii le-au făcut şi când le-au făcut a început bătaia de joc care continuă şi astăzi.

Şi vă dau o veste proastă: bătaia de joc va continua cât timp sunt legile astea proaste făcute greşit şi rău intenţionat tocmai de cei pe care urma, la un moment dat să fie aplicate. Aşa e când pui hoţii să facă legi. La modul, eu dacă vreau să omor pe cineva, aş încerca prima dată să scot omorul din codul penal. Aşadar, data următoare când mai ieşiţi în stradă, nu uitaţi să strigaţi ceva şi de pedepsele anticorupţie, că alea-s problema, şi să le strigaţi "MUIE" la politicieni c-au fost aşa de javre încât s-a ajuns în ţara asta să faci cinci ani de puşcărie pentru 50 lei şi nicio zi pentru 100.000.000 euro.

Au transformat un mit într-o realitate cotidiană cu mult înainte să ne scandalizăm noi că scapă aşa uşor. În momentul ăla pe care nu l-a băgat nimeni în seamă, când au făcut legile astea. Şi staţi aşa, că nu v-am dat vestea cu adevărat proastă: dacă v-au picat prost pedepsele astea la mişo, obişnuiţi-vă sau aruncaţi-vă televizorul şi internetul pe geam, că ele tot aşa vor fi şi dacă se schimbă legea mâine şi prevedem acolo pârnaie pe viaţă pentru corupţie. Legea adoptată mâine va fi valabilă doar pentru faptele comise începând de mâine.

Adică există un principiu penal care se numeşte "al legii penale mai blânde". Adică dacă la data săvârşirii faptelor era în vigoare o lege cu pedepse mai mici, vei fi judecat după aia, nu după asta nouă care spune că poţi primi 25 ani de penitenciar pentru 1 milion de euro furaţi de la stat. Şi fiţi siguri că toţi ăştia care se vaită că-s prigoniţi şi torturaţi ştiu perfect că-i aşteaptă un deranj minim, pentru că ei au aranjat de la bun început să fie aşa dând legi perfecte. Perfecte pentru ei, desigur. Ziceţi merci c-am mai scăpat de judecători corupţi, că probabil nici pe astea nu le vedeam.

Că asta s-a şi întâmplat: legile astea au venit exact în momentul când a început să lucreze pe bune o chestie: DNA. Când au văzut că-i groasă şi că ăştia nu mai răspund la comenzi politice şi îi prind pe bune, şi-au amenajat nişte legi călduţe care iată, după ani de zile îşi îndeplinesc scopul: umplu de nervi şi de frustrare oamenii cinstiţi din ţara asta, care pe bună dreptate simt că cineva îşi bate joc de ei. Aşa că uraţi-le sănătate şi putere de muncă judecătorilor şi mai ales DNA şi rugaţi-vă la dumnezeu ca mafioţii ăştia să aibă mai mult de o condamnare. Să aibă măcar două. Dacă eşti recidivist, n-ai cum să mai iei cu suspendare şi faci şi ce n-ai executat din prima pedeapsa. Iar ei ştim cu toţii, sunt nişte recidivişti ordinari şi nişte infractori de cariera.

PS: sper că nu-şi închipuie nimeni că tocmai ăştia vor da legi mai dure pentru aşa ceva. Poate ar trebui să ne gândim şi mai serios decât până acum cu cine votăm.

Niciun comentariu: