Multinaţionala mea

Ce face multinaţionala pe înţelesul câtor mai mulţi, că pe al tuturor e imposibil. Mulţi ori nu vor să înţeleagă, oricum, sau nu vor şti să citească.


Nu-s fanul multinaţionalelor. Al coporaţiilor, că ele aşa se cheamă, de fapt, conotaţia asta cu multiNAŢIONAL scoală organul iubirii de PATRIE în orice prost şi e folosit la maxim de orice politician care dă vina pe alţii pentru mizeriile pe care le-a făcut el. Nu-s fanul lor din două motive: uno, de dinainte să audă lumea de pe la noi termenul ăsta şi să nu îl înţeleagă, eu ştiam deja că au făcut nenorocit milioane de oameni, dar nu la noi. Cele mai multe victime ale multinaţionalelor sunt din Vest. America, Mexic, Europa Occidentală. De la noi, în afară de Nokia şi de nenorociţii de ruşi care au cumpărat pe nimic combinate să le închidă, nu. Bănuiesc că nu prea se ştia. Nici asta, nici faptul că şi ruşii au corporaţii care prestează la noi la greu şi ei, fix la fel ca cei din Vest. Până şi ăia din Kazahstan au.

Plus că numai ăia care au lucrat în ele şi s-au bucurat de avantajele "culturii" corporatiste ştiu la ce mă refer când zic avantaje. Dar chiar au şi avantaje reale, dintre care pe o parte le enumăr eu acum, de-asta am ales să fiu avocatul diavolului. Da. ştiu, urmează un text mai lunguţ, dificil de urmărit, dar dacă va înţelege măcar un singur om mai bine ce înseamnă şi ce face o multinaţională, de fapt, în România, pentru mine va fi meritat să-i fi explicat asta la 2 noaptea.

• S-o luăm cu profitul, că văd că asta-i fute cel mai mult grija pe toţi, Ce fac ele cu profitul. Dacă nu lucrezi la stat ţi-ai pus vreodată probleme dacă patronul tău cheltuie profitul LUI la curve în Ibiza sau la curve în ţară, pe nimfomanepunctro? Aşa şi cu multinaţionalele. Care-i problema dacă ele fac ce vor ele cu profitul? Pe tine te întreabă şeful ce faci cu salariul?
• Dar nici măcar problema de mai sus nu e de fapt, problema. Problema e că na, omul care nu cunoaşte are impresia că multinaţionalele fac profituri uriaşe. Normal că fac profituri uriaşe. Dar aici până şi omul care nu cunoaşte are dreptate, numai că el le numeşte uriaşe doar că-l copleşesc cifrele alea şi i se pare că nu e corect că nu câştigă şi el la fel, Numai că el nu e corporaţie. De obicei, când ai 300.000 angajaţi pe tot globul, profitul tău i se va părea uriaş oricărui cretin. De ciudă. Atât.
• De fapt, acel profit uriaş este foarte mic. Pentru TOATĂ lumea. Nimeni nu mai are profituri uriaşe pe lumea asta, adică nu atât de mari pe cât ar putea fi, pentru că toată lumea, repet, toată lumea, toate afacerile din lume sunt într-un război al preţurilor care le-a micşorat în primul rând profiturile. Toţi au încercat să taie din cheltuieli, din preţuri, din orice, numai să rămână pe piaţă şi să nu dea faliment. Când vorbim de faliment, despre care profituri uriaşe mai vorbim? Profiturile n-au mai fost la un nivel aşa mic aproape niciodată în istorie, faţă de ce bani se făceau înainte de globalizare. Dar chiar şi aşa, din nou, vorbim de companii cu sute de mii de angajaţi. La ăia şi factura de la tras apa la veceu e uriaşă, daremită profitul. Diferenţa e de optică. Ţie ţi se pare uriaş, lui, managerului de multinaţională, i se pare un dezastru. Că el are acţionari şi ăia vor şi ei la rândul lor profituri uriaşe, deşi el ştie că aşa ceva nu se mai poate, că nu mai este ca pe vremuri.
• Acum, un pic de economie simplă, la nivel de unitate. Astăzi, în general, ultima chestie care vine pe listă este profitul. Ultima. Prima este cheltuielile. Ştiţi cam care-i cea mai dureroasă cheltuială, în general, într-o firmă? Taxele din România. Ştiu, Mircea Badea v-a zis că multi-cu-accent-pe-NAŢIONALELE nu plătesc taxe. O, ba da. A doua, salariile. Da, salariile. Şi aici ajungem pe bune la România.
• De exemplu, statul român, futu-l în gură câteodată să-l fut, a făcut, într-adevăr un şmen pentru multinaţionale şi le-a cam iertat de (o parte din câte) o taxă: pe taxe pentru salariile unor angajaţi din România. IT-işti, de pildă. Adică a lăsat nişte mame românce să-şi vadă copiii mai des, că lucrează într-o corporaţie la Bucureşti pe bani decenţi şi nu lucrează în aceeaşi corporaţie la Vancouver pe bani cu adevărat mulţi şi poate să vină pe la ai lui pe la Bârlad mai des. Şi chiar şi aşa, bani se plătesc la stat pentru salariile alea, copiii talentaţi, pregătiţi de statul român pe banii noştri, lucrează aici, aproape de părinţii lor şi-şi cheltuie salariile în ţară atunci când nu se satură de cât îşi bate joc mai nou Vama Veche de ei şi dau şi ei o tură prin Grecia în concediu. Nu-şi cheltuie salariile în Norvegia, cum fac perfizii lor angajatori. 
• Şi mai garantez o chestie. Aş vrea să ştiu şi eu corporaţia aia din România care câştigă mai mult decât cheltuie cu oamenii care lucrează pentru ea. Chiar aş vrea. Astăzi, cheltuielile sunt mai mari decât profiturile şi cei mai mulţi bani se duc pe salarii dacă nu eşti o corporaţie care produce numai în Bangladesh. În Europa nu mai merge aşa de ani de zile. Managerul de corporaţie zice nu mai dau 3000 euro pe lună în Spania, dau 2000 în România, că altfel dau faliment sau mă dau pe mine afară acţionarii. Că în Indonezia nu ştiu ăia HTML şi nici limbi străine netribale, aşa că România e singura opţiune cât de cât. Şi pentru ei, şi pentru noi şi sute de mii de familii care nu-s obligate să-şi vadă copiii emigraţi.
• Last but not least. Să-i zicem aşa, deşi mai aveam, dar chiar m-a ţinut Soros în piaţă până m-a obosit. Lucrul care-mi place mie. Restul nu îmi plac, doar le văd beneficiile, atât. E o diferenţă. Ce-mi place mie se numeşte CSR. Corporate (vedeţi, nu multinational) Social Responsibility. Un concept care spune că multinaţionala aia, pe lângă taxele despre care zice prostimea că nu le plăteşte, mai face şi alteva pentru societate. Ce-nseamnă asta? Înseamnă, de exemplu, că după munca aia istovitoare, după competiţia aia acerbă, după şedinţele interminabile şi deadline-urile imposibile, corporatistul român, sau multinaţionalistul, cum vreţi să-i spuneţi, a învăţat în firma aia, pe lângă o meserie pentru care facultatea s-ar putea să nu-l fi pregătit cu nimic, dar talentul l-a recomandat, că e bine pentru ţara lui să-şi rupă şi câte un weekend de la gura copiilor şi să meargă să replanteze păduri furate de bunicul lui şi să facă curăţenie prin locuri publice într-o patrie în care scuipatul de seminţe pe jos e un sport naţional. Da, câteodată mai înveţi la coporaţie şi lucruri bune.

*Text neplătit de Soros.